Rock Climbing in Romania

Esti aici

Panou utilizator

Ultimele vizitate

Retele sociale

Cautare simpla

Harta

Detalii despre aria Brasov

Rezumat: Situat in centrul Romaniei, prin cadrul sau natural si arhitectura cu influente germanice, Brasov este unul din cele mai incantatoare orase din Romania.

Escalada: In Brasov exista doua foarte cunoscute faleze de escalada: Tampa si Pietrele lui Solomon. Muntele Tampa domina Brasovul cu inaltimea sa impresionanta. Varful Tampa se afla in imediata vecinatate a orasului vechi si poate fi urcat fie cu telecabina, fie pe jos pe una din multele poteci turistice marcate, in nu mai mult de 45 de minute. Roca este un calcar solid, cu o mare varietate de prize, de la buzunare de un deget sau doua, la fisuri largi. In zona de fata cazuta, calcarul de o culoare albastru-cenusiu are o aderenta excelenta. Faleza Pietrele lui Solomon, situata in partea de Sud a Brasovului este unul din locurile preferate de catre cei in cautarea unui loc placut in care sa-si petreaca sfarsitul de saptamana. In timpul verii puteti escalada trasee aflate in umbra, sau primavara devreme si toamna tarziu puteti gasi trasee insorite. Datorita micului parau ce curge prin chei si a celor cateva izvoare, Pietrele lui Solomon este un loc de campare ideal. Puteti ajunge la Pietrele lui Solomon in nu mai mult de 45 de minute pe jos din centrul orasului Brasov, sau cu masina in 15 minute. Roca este un calcar de buna calitate, iar escalada se desfasoara in cea mai mare parte pe fete verticale sau surplombante. Daca nu aveti partener de escalada, puteti exersa pe miscari de boulder in sectorul Traverseu.

Cum ajungem aici: Exista curse feroviare zilnice din toate orasele mari ale tarii pana la Brasov. Puteti ajunge la Brasovu foarte comod cu autoturismul datorita situarii sale in centrul Romaniei si a faptului ca reteaua de drumuri este din ce in ce mai buna. Atentie insa, daca veniti din partea de Sud a Romaniei puteti intampina blocaje in trafic de-a lungul Vaii Prahovei, in special la sfarsit de saptamana.

Cazare: Puteti gasi o larga varietate de locuri de cazare in Brasov, precum pensiuni, hoteluri sau hosteluri. Cele mai multe optiuni de cazare se gasesc in centrul vechi. Pretul pentru o camera dubla la pensiuni este de aproximativ 100 RON (25 EUR). Pentru cei ce doresc sa stea la cort sau in casute de vacanta, campingul Dirste este situat la periferia de Sud a Brasovului.

Unde mancam: Cu siguranta diversitatea si autenticitatea experientei gastronomice a acestei zone va fi de neuitat, in special pentru cei care viziteaza Brasovul pentru prima oara. Iata cateva din specialitatile locale: sarmalute (carne si orez fierte in foi de varza), mici (amestec de carne tocata, portionata, facuta pe gratar), tochitura (tocanita din organe interne), ciorba de burta sau papanasi (gogosi cu branza, smantana si gem). Cele mai bune restaurante se gasesc in centrul vechi. Cele mai cunoscute sunt: Casa Hirscher, Butoiul Sasului, Sergiana, Bella Musica sau Ceasu' Rau si multe altele din care puteti alege. Cofetaria Vatra Ardealului este renumita pentru cele mai delicioase prajituri si dulciuri.

Ce vedem: Brasov si imprejurimile sale sunt un loc ideal pentru a afla mai multe despre traditiile localnicilor. Nu ratati vizitarea vechiului cartier Schei, unde puteti inca admira casutele medievale ce strajuiesc stradutele inguste si sinuoase ale acestui vechi asezamant. Cea mai cuprinzatoare vedere asupra orasului o puteti avea de pe Muntele Tampa. Puteti ajunge pe varf cu telecabina sau pe jos, pe una din multele poteci turistice. La 30km Sud de Brasov, se afla Castelul Bran, unul din cele mai faimoase castele medievale din Romania, o adevarata atractie pentru turistii care doresc sa regaseasca atmosfera pe care trebuie sa o fi avut Castelul lui Dracula. Puteti admira aici traditiile si obiceiurile populare pastrate nealterate de-a lungul secolelor. Daca aveti chef sa faceti o excursie de o zi in partea de Sud a Brasovului, nu ratati vizitarea canionului Sapte Scari in Masivul Piatra Mare, sau remarcabilele formatiuni sculptate de vanturi si ploi, Babele si Sfinxul din Muntii Bucegi. Cei pasionati de istorie nu trebuie neaparat sa viziteze Castelul Peles din Sinaia.

De unde cumparam echipament: Cele mai cunoscute magazine de echipament de escalada din Brasov sunt Himalaya si Explorer pe Strada Republicii si Sport Virus pe Strada George Baritiu. Din Piata Sfatului puteti ajunge la oricare din ele inmaxim 5 minute de mers pe jos.

Clima: Sezonul ideal de esalada in Brasov si imprejurimi este din Mai pana in Septembrie. Cele mai multe faleze au expunere Sudica sau Sud-Vestica, ideale pentru escalada. Primavara devreme puteti gasi infiltratii pe anumite trasee. Temperatura medie in timpul verii este intre 22 si 27 grade Celsius. Cea mai ploioasa luna este Iunie. In timpul iernii, datorita climatului alpin specific regiunilor muntoase, escalada in aer liber este posibila doar la anumite faleze si doar daca conditiile meteo sunt favorabile: vreme uscata, soare shi fara vant. Una din aceste faleze este Tampa, unde in timpul iernii este posibila escalada purtand doar un tricou!

Fotografii Brasov

Lista faleze

Timp de mers Ploaie Soare Trasee Sectoare Tipuri trasee
Nume faleza


3'


15'
66 8

Pietrele lui Solomon



45'


NO
33 3

Tampa

Powered by Lideri

Window title

Window content